În sanscrită, cuvântul SHALA înseamnă casă, loc. Yoga shala înseamnă locul unde se practică yoga.
CARACTERISTICI ALE YOGA SHALA , Hatha Yoga Pradipika I:12-14
Caracteristicile unui loc perfect de practică, acesta este primul aspect al yoga abordat în Hatha Yoga a lui Svatmarama, care precede posturile corpului sau asanas.
Spațiul de yoga este un SPAȚIU SACRU,” indicând termenul sacru în sensul corect de realitate căreia i se adaugă o serie de semnificații și atribute suplimentare față de cea cotidiană obișnuită definită ca profană. Cerându-i iertare lui Mircea Eliade, celebrul istoric al religiilor, am spune că experiența sacrului este indisolubil legată de efortul omului de a construi o lume care să aibă sens.” În acest sens, spațiul de yoga sau, mai corect, yoga shala, așa cum se numește în sanscrită, casa sau spațiul yoga, este un loc sacru și trebuie respectat și abordat ca atare.
Chiar dacă toate acestea par a nu avea prea mare sens pentru noi, să le reținem totuși, fie și numai din respect pentru acei oameni care, timp de aproximativ cinci mii de ani, au atribuit o astfel de semnificație acestui loc, pur și simplu pentru că acolo se practică Yoga.
Studentul de Hatha Yoga trebuie să practice într-un loc retras, „pericolele pământului, apei și focului la care se referă autorul sunt probabil alunecările de teren, inundațiile, fulgerele, incendiile și animalele sălbatice; „; cele de astăzi sunt probabil, mașinile, televiziunea, atracțiile, haosul din oraș.
Spațiul în care se practică yoga este intim, retras, călduros, liniștit!
Este Casa, te primește pentru practică și conectarea cu adevărata ta esență! Onorează-l așa cum se cuvine!
