Prana este respirația Creatorului, în acest fel, este respirația originară. Prana dă viață și este viața însăși.
Prana este la originea tuturor mișcărilor, poartă cu ea noțiunea de timp și de ritm. Perpetua venire (inspirație) și plecare (expirație) reflectă mișcarea respiratorie.
Yoghinul știe că prana se declină, ca și vântul, în diferite forme (VAYU) , 5 mai exact (Apana, Prana, Samana, Vyana, Udana). Aceste forme influențează individul in mod global. Astfel, așa cum suflarea diferitelor vânturi mișcă norii, valurile și curenții marini într-o direcție sau alta, tot așa, în corp, cei 5 Vayu mișcă diferitele funcții vitale ale organelor interne. Fluxul echilibrat al acestor curenți vitali este unul dintre factorii primordiali pentru menținerea unei sănătăți stabile și a unei vieți emoționale armonioase.
APANA– ceea ce iese, favorizează mișcarea energiei în jos și în afară, favorizând eliminarea reziduurilor toxice prin fecale, urină și transpirație, precum și expulzarea dioxidului de carbon. La nivel mental, este curentul energetic care ne permite să eliberăm emoțiile toxice și tiparele de gândire care nu ne mai sunt de folos.
PRANA – ceea ce intră, controlează mișcarea energiei dinspre exterior spre interiorul sistemului nostru minte-corp. Adică, ingerarea de alimente, inhalarea de oxigen și, de asemenea, absorbția de informații.
SAMANA – cea care menține o distribuție corectă, este respirația vitală care rotește energia în sens centripetal în partea superioară a abdomenului, favorizând transformările metabolice și, în special, digestia alimentelor și schimbul de gaze în alveolele pulmonare. De asemenea, favorizează digestia informațiilor, separând ceea ce considerăm util de ceea ce este superfluu. VYANA – cea care merge in lateral , controlează absorbția și distribuția substanțelor introduse și prelucrate. Promovează circulația sângelui și difuzarea oxigenului în interiorul celulelor. La nivel mental, determină asimilarea informațiilor sub formă de amintiri și administrează manipularea acestora la momentele potrivite.
UDANA – cea care merge in sus, mișcă energia in sus și spre exterior, determinând calitatea expresiei vocale și a expresiei creative în general.
